Universitatea
Creştină „Dimitrie Cantemir”, prin Institutul de Istorie
şi Studii Cantemiriene, în colaborare cu partenerii săi
din ţară şi străinătate vă invită la cea de-a şaptea ediţie
a conferinţei internaţionale dedicată operei marelui prinţ
cărturar Dimitrie Cantemir intitulată
„Opera
lui Dimitrie Cantemir – fundament al făuririi statului naţional
unitar român”,
care va avea loc în perioada 23-25 noiembrie 2017.
Conferinţa
se înscrie în contextul evenimentelor organizate de către
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” dedicate aniversării
centenarului Marii Uniri (1918-2018).
De-a
lungul existenţei sale, Universitatea Creştină „Dimitrie
Cantemir” a evocat complexitatea personalităţii patronului
său spiritual, Dimitrie Cantemir, stimulând procesul cercetării
ştiinţifice în domeniul istoriei şi al patrimoniului cultural,
precum şi integrarea comunităţii ştiinţifice româneşti în
activităţile ştiinţifice internaţionale. Conferinţele internaţionale
organizate de către Universitatea noastră reprezintă evenimente
marcante ale mediului academic şi cultural românesc, înaltul
nivel ştiinţific al acestora fiind recunoscut pe plan internaţional.